ULTIMELE ARTICOLE


Gândul zilei 2014-08-06


Unele persoane ne pot oferi nenumărate modalităţi pentru a experimenta situaţii de viaţă cu relevanţă în autocunoaşterea sau dezvoltarea noastră personală.   

În schimb, alte persoane se comportă de parcă menirea lor este de a ne arăta de ce anume ar trebui să ne fie frică sau de ce anume ar trebui să stăm departe, să ne arate cum ar trebui să ne comportăm sau să comunicăm, care sunt cele mai bune decizii de luat sau să ne „trezească” din visele noastre cele mai măreţe, fiind incapabile să ne accepte aşa cum suntem.   

Trist este că mulţi nu fac diferenţa dintre astfel de persoane toxice şi persoanele benefice, crezând în bunăvoinţa acestora.   

Aşa cum am mai spus, persoanele toxice sunt, nici mai mult nici mai puţin, decât ucigătorii viselor noastre, demolatorii proiectelor în care credem cu adevărat, sunt persoanele care reuşesc să-ţi arate cât de incapabil şi neputincios eşti şi cât de puţin te valorizează sau validează ca persoană.   

Persoana toxică îţi arată (şi încă foarte evident) că părerea ta nici măcar nu contează pentru că oricum nu e bună, în schimb aceasta îţi oferă cu multă uşurinţă propria ei soluţie. Altfel spus, ea ştie ce-i mai bine pentru tine.   

Dacă îţi doreşti o relaţie funcţională cu tine, cu partenerul tău sau cu cei din jurul tău, elimină influenţele negative sau piedicile ridicate de cele mai „bineintenţionate” şi influente persoane din viaţa ta. Persoanele toxice se pot regăsi printre prietenii tăi cei mai „buni”, partenerul de viaţă, colegii de serviciu şi chiar printre membrii familiei tale. Indiferent cât de crunt este acest adevăr, pur şi simplu poţi să accepţi că inclusiv familia ta poate să fie toxică.   

Persoanele toxice îşi poartă propriile răni pe care nu şi le asumă, complexe de inferioritate, frustrări acumulate şi îşi proiectează în persoana ta propriile temeri şi conflicte emoţionale nerezolvate.   

Ce e de făcut?

În primul rând să conştientizezi că tu nu poţi neutraliza toxicitatea acestor persoane, că nu poţi să-i schimbi. Dacă aceştia fac schimbări în atitudinea lor, este datorită propriilor motivaţii şi nu pentru că tu vrei schimbarea lor.

Apoi, decide-te dacă doreşti să fii în continuare intoxicat emoţional sau nu, dacă vrei să-ţi trăieşti propria viaţă şi să faci alegerile în care crezi!

Şi după ce îţi răspunzi la următoarea întrebare, îţi spun ce poţi să faci: „Cum te simţi lângă astfel de persoane care ÎŢI ANULEAZĂ IDENTITATEA?”  .....................

TRIAZĂ-I! Alege lângă cine vrei să trăieşti!  


 



Andreea
Andreea
Abandon
Abandon
Abuz fizic
Abuz fizic
Abuz fizic și emoțional
Abuz fizic și emoțional
Adolescența
Adolescența
Agresivitate
Agresivitate
Agresivitate în cuplu
Agresivitate în cuplu
Abuz emoţional
Abuz emoţional
Agresivitate verbală
Agresivitate verbală
Anxietate socială
Anxietate socială
Atacuri de panică
Atacuri de panică
Blocat în relații disfucţionale
Blocat în relații disfucţionale
Cine sunt eu ???
Cine sunt eu ???
Comportament autodistructiv
Comportament autodistructiv
Conduite agresive
Conduite agresive
Decepție
Decepție
Dependență de droguri
Dependență de droguri
Dependență de medicamente
Dependență de medicamente
Dependență de tutun
Dependență de tutun
Depresie
Depresie
Depresie post partum
Depresie post partum
Despărțire
Despărțire
Dezvoltarea creativității
Dezvoltarea creativității
Dezvoltare personală
Dezvoltare personală
Dificultăți comportamentale
Dificultăți comportamentale
Divorț
Divorț
Fobii
Fobii
Heteroagresivitate
Heteroagresivitate
Îmbunătățirea relației de cuplu
Îmbunătățirea relației de cuplu
Infidelitate
Infidelitate
Managementul timpului
Managementul timpului
Neglijență
Neglijență
Neîncredere în sine și în ceilalți
Neîncredere în sine și în ceilalți
Optimizarea performanței
Optimizarea performanței
Optimizare personală
Optimizare personală
Probleme de relație
Probleme de relație
Relații interzise
Relații interzise
Sarcină și maternitate
Sarcină și maternitate
Senectute
Senectute
Stres posttraumatic
Stres posttraumatic
Teamă ... ezitare
Teamă ... ezitare
Tentative de suicid
Tentative de suicid
Te rog tati nu pleca !
Te rog tati nu pleca !
Timiditate
Timiditate
Traume infantile
Traume infantile
Tulburări alimentare
Tulburări alimentare
Tulburări de adaptare
Tulburări de adaptare
Tulburări de comportament
Tulburări de comportament
Tulburări de comunicare
Tulburări de comunicare
Tulburări de memorie
Tulburări de memorie
Tulburări de somn
Tulburări de somn
Tulburări obsesiv-compulsive
Tulburări obsesiv-compulsive
Tulburări psihosomatice
Tulburări psihosomatice
Tulburări sexuale
Tulburări sexuale
Doliu
Doliu
Violență domestică
Violență domestică

Înscriere newsletter