ULTIMELE ARTICOLE


CELE MAI IMPORTANTE 2 STRATEGII DE COPING LA STRES - partea I






psih. Andreea-Florentina MICLOŞINA

Aşa cum am arătat şi în articolele anterioare, stresul reprezintă o incompatibilitate sau o incongruenţă între situaţiile cu care se confruntă persoana şi capacitatea acesteia de a face faţă stresorilor. Stresul este perceput atunci când persoana evaluează că situaţia cu care se confruntă depăşeşte posibilităţile acesteia de a gestiona sau rezolva împrejurările stresante.

Copingul (engl. ”coping” = “a face faţă”, adaptare, ajustare) este procesul prin intermediul căruia persoana reuşeşte să facă faţă evenimentelor stresante. Copingul reprezintă efortul de a restabili un echilibru ca răspuns la o situaţie stresantă.

Strategiile de adaptare la stres implică atât eforturi de natură psihologică, cât şi comportamentală, pe care oamenii le aleg pentru a reuşi să tolereze stresul, să-l minimizeze sau chiar să îl gestioneze în mod eficient.

Copingul reprezintă un proces dinamic între persoană şi mediu (proces de tranzacţie). Perspectiva tranzacţională (Lazarus & Folkman) asupra stresului relevă faptul că stresul rezultă din interacţiunea persoanei cu dinamica mediului. Aşadar, procesele cognitive de evaluare a factorilor stresanţi sunt deosebit de importante în relaţia dintre un stresor şi capacitatea adaptativă de a face faţă acestuia. Evaluarea sau aprecierea este o activitate cognitivă care implică raţionamente menite să conducă spre luarea de decizii. Astfel, persoana poate să dispună de alternative pentru a face faţă situaţiei cu care se confruntă.

Există mulţi factori de stres care nu pot să fie controlaţi, însă o formă de coping adecvată poate să ajute persoana să tolereze mai bine sursa de stres

În prezent nu există o perspectivă unanim acceptată în ceea ce privesc stilurile de soluţionare a problemelor, însă tehnicile de management ale stresului pot fi împărţite în două mari categorii.

Clasificarea clasică propusă de Lazarus şi colaboratorii acestuia presupune existenţa a 2 strategii folosite pentru a face faţă stresului:

1. Copingul centrat pe emoţie
2. Copingul centrat pe problemă

Modo groso, copingul centrat pe emoţie se referă strategiile pe care o persoană le adoptă în faţa unor stresori prin efortul de a elimina sau diminua reactivitatea emoţională resimţită vis a vis de factorii stresanţi,  în timp ce copingul centrat pe problemă presupune confruntarea directă cu sursa de stres.

1. COPINGUL CENTRAT PE EMOŢIE reprezintă modalitatea de soluţionare a problemelor în mod pasiv, persoana încercând să reducă răspunsul emoţional negativ asociat cu situaţia circumstanţială stresantă, concentrându-se pe eliminarea sau diminuarea a „ceea ce simte” şi nu canalizarea pe „ceea ce e de făcut”. Mai simplist spus, copingul centrat pe emoţie se referă la încercările pe care le face o persoană pentru a-şi regla emoţiile survenite în urma unui eveniment de viaţă.

În acest sens, persoana poate să folosească strategii de amânare, minimalizare sau „păcălire”: ignoră problema în speranţa că aceasta se va rezolva de la sine sau odată cu trecerea timpului, refuză să creadă în circumstanţele negative prezente, să accepte realitatea aşa cum este, apelează la ajutorul divin pentru ca stresul să fie înlăturat, se implică în tot felul de activităţi care să îi distragă atenţia de la sursa de conflict, se concentrează pe echilibrarea/reglare emoţională.

O altă modalitate folosită de a lupta cu stresul o reprezintă strategiile paleative: consumul de alcool, consumul de substanţe psihoactive, de sedative, fumatul excesiv pentru a diminua încărcătura emoţională dată de stresor, refugiul în visare. Acestea din urmă sunt mecanisme disfuncţionale de coping sau strategii de coping de evitare

Unele strategii de coping nesănătoase ar putea pe termen scurt să reducă tensiunea interioară, să diminueze încărcătura dată de stresor, însă pe termen lung pot să aducă prejudicii serioase persoanei în cauză şi „problema” tot nu s-a rezolvat!

Deşi consumul de antidepresive sau anxiolitice prescrise de un medic într-o schemă de tratament personalizată poate să fie deosebit de utilă la un moment dat pentru un pacient, medicamentele nu ajută decât în ceea ce priveşte diminuarea simptomului (efectul) şi nu acţionează în ceea ce priveşte cauza. De accea, complianţa persoanei atât la terapia medicamentoasă, cât şi la consilierea psihologică este foarte importantă.

Scopul acestor strategii este de a controla emoţiile ca răspuns la stresori, de a minimaliza emoţiile negative şi nu a de a găsi modalităţi eficiente şi directe de a gestiona circumstanţele date.

Se consideră că strategiile de coping la stres centrate pe emoţie sunt mai puţin eficiente decât strategiile de coping centrate pe problemă pentru că acestea nu oferă soluţii pe termen lung, însă pe termen scurt se consideră a fi benefice pentru unii.

Studiile au demonstrat că stilurile de soluţionare, predilecţia pentru folosirea copingului activ sau pasiv, este în legătură directă cu pattern-ul de personalitate. Există mai multe modalităţi de a face faţă stresului, însă eficienţa acestora depinde de tipul de stresor, circumstanţele în care a avut loc evenimentul negativ de viaţă, experienţa dobândită, vârsta, sexul, precum şi particularităţi psiho-individuale (personalitatea).

Persoanele care au un grad ridicat de nevrozism folosesc cu precădere strategii de coping centrate pe emoţie, strategii de tip pasiv, de evitare (ignoră, refuză, amână, le este greu să accepte situaţia). De asemenea, s-a constat că femeile folosesc mai des strategii de coping centrate pe emoţie decât bărbaţii.

Cu toate acestea există aspecte benefice ale copingului bazat pe emoţie. O persoană care foloseşte copingul focalizat pe emoţie poate să îşi reducă impactului emoţional negativ dat de stresor. Astfel aceasta poate să privească cu mai mult curaj şi să nu se lase copleşită de sentimente de neputinţă şi descurajare. Important este ca după acea perioadă rezonabilă în care persoana alege copingul centrat pe emoţie să se pregătească să folosească ce-a de-a doua strategie, pe care o descriem în cele ce urmează (copingul centrat pe problemă).

2. COPINGUL CENTRAT PE PROBLEMĂ implică o latură dinamică, persoana folosind strategii de soluţionare de tip activ: caută cauzele generatoare de stres şi acţionează asupra lor în mod direct. În acest fel, persoana nu se depărtează de cauza care îi produce stresul, ci abordează aspectele stresogene în mod direct.

Persoana care foloseşte strategii de coping la stres focalizate pe problemă se va implica în rezolvarea situaţiei cu care se confruntă în mod direct, acţionând pentru rezolvarea factorului / factorilor de stres.

De exemplu, dacă este vorba de o persoană care află că suferă de o anumită afecţiune care îi pune viaţa în pericol datorită surplusului de greutate, se va pune să slăbească; o persoană care află că sunt mari şanse să fie disponibilizată pentru că nu are studii superioare pentru postul pe care lucrează, se apucă de facultate. Dacă o persoană este supraîncărcată de sarcini de către ceilalţi, aceasta poate să acţioneze spunând „NU” noilor cerinţe. 

Datorită faptului că strategia de coping bazată pe problemă are în vedere cauzele/rădăcinile stresului şi îşi propune eliminarea acestora, se consideră că acest mecanism de coping la stres oferă soluţii pe termen lung.

Cu toate acestea, nu se poate afirma cu deplină hotărâre că copingul centrat pe problemă este cea mai bună strategie de a face faţă situaţiilor stresante. Un exemplu relevant în acest sens este acela al persoanei îndoliate care pentru a se confrunta cu sentimentul de pierdere are nevoie de strategii centrate pe emoţie. 

Această strategie de a face faţă stresului este eficientă atunci când persoana are posibilitatea de a lucra sau confrunta în mod direct sursa de stres: performanţa în competiţii sportive (persoana se va antrena mai eficient), sesiunea de examene (axarea pe învăţare), probleme financiare (găsirea unui loc de muncă mai bine plătit), violenţa domestică (despărţirea de abuzator) etc.

Aşa cum am mai spus, persoana care foloseşte ca strategii de a face faţă stresului focusate pe problemă se ocupă de rezolvarea circumstanţelor generatoare de stres, în timp ce persoana care alege strategii de coping centrate pe emoţie se preocupă în primul rând de consecinţele negative pe plan emoţional date de stres, căutând să se echilibreze emoţional.

Nu se poate afirma cu deplină certitudine că una dintre strategii de coping este mai bună decât cealaltă, oamenii sunt diferiţi şi deci răspund diferit în faţa stresului. Cu toate acestea, mecanismele de coping centrate pe problemă sunt mai utile decât copingul centrat pe emoţie atunci când persoana are măcar un minim control asupra circumstanţelor care generează stresul. În schimb, când sursele de stres sunt percepute ca fiind mai puţin controlabile sau incontrolabile (cum ar fi decesul unei persoane, o boală incurabilă etc.) copingul bazat pe emoţie este mai benefic. Copingul centrat pe emoţie este util atunci când persoana nu poate să schimbe aspecte ale incidentului survenit şi cel mai important pentru aceasta este să-l accepte, în schimb atunci când persoana are un minim de control asupra situaţie şi poate contribui în mod constructiv la gestionarea acesteia, copingul centrat pe problema se dovedeşte a fi cel mai adecvat.

De remarcat este faptul că în cele mai multe dintre cazuri, cele două modalităţi de coping la stres, coping centrat pe emoţie şi coping centrat pe problemă, conlucrează. Cele două tipuri de coping se pot susţine reciproc, copingul centrat pe emoţie ajută la reducerea intensităţii emoţionale negative resimţite, teren pe care copingul centrat pe problemă poate să găsească soluţii mai adaptabile, odată ce tensiunea interioară şi distorsionarea realităţii s-au diminuat semnificativ.


Alte articole din secţiunea MANAGEMENTUL STRESULUI:

Comentarii (0) Adauga comentariu

Adauga comentariu


 



Înscriere newsletter