Legea nr 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România stipulează în art. 4 alin. 2: „Confidenţialitatea actului psihologic este protejată prin lege şi este o obligaţie a oricărui psiholog.”
De asemenea, art. 9 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 aprobate prin H.G. 788/2005 prevede obligaţia psihologului de a păstra confidenţialitatea în legătură cu faptele şi informaţiile despre care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor profesionale, fiind interzisă utilizarea în interes personal sau în beneficiul unui terţ a informaţiilor dobândite în exercitarea actului psihologic.
Codul Deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică enunţă în art. 14 Principiul confidenţialităţii şi păstrării secretului profesional: „Prin însăşi natura misiunii sale, psihologul este depozitarul secretelor beneficiarului serviciilor psihologice şi deţinătorul informaţiilor sale de natură confidenţială.”
Obligaţia psihologului cu privire la confidenţialitate şi secretul profesional nu este limitată în timp. Confidenţialitatea actului psihologic persistă şi după încheierea relaţiilor profesionale cu beneficiarul.
Psihologul nu poate depune mărturie cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a entităţii faţă de care este obligat să păstreze confidenţialitatea, în condiţiile legii.
Există şi excepţii privind secretul profesional şi confidenţialitatea, situaţii în care legea prevede în mod expres obligaţia profesionistului de a dezvălui secretul profesional sau datele şi informaţiile confidenţiale.