Multe persoane experimentează, măcar o dată în viaţa lor, anxietatea înaintea unor evenimente importante precum: un examen dificil, luarea unei decizii, naşterea primului copil, vizitarea unui loc necunoscut, prima întâlnire cu un partener sau un interviu pentru obţinerea unui loc de muncă etc.
Acest articol va răspunde la întrebarea „Ce este atacul de panică?”
Reacţia de anxietate este o reacţie vitală în faţa unui pericol. Atunci când percepem o ameninţare, corpul nostru este pregătit să facă faţă situaţiei de urgenţă prin confruntare directă („luptă”) sau evitarea situaţiei („fugă”). Această reacţie se numeşte în literatura de specialitate reacţia „luptă sau fugi”.
Persoana care se află în faţa pericolului poate alege unul dintre următoarele răspunsuri clasice:
• „luptă”, ceea ce înseamnă că persoana a ales să înfrunte în mod direct situaţia stresantă;
• „fugi”, este evitată ameninţarea;
• „încremenire” (freezing), reacţia de a rămâne imobil din punct de vedere fizic şi/sau mental.
Atunci când o persoană percepe pericolul, corpul se pregăteşte să facă faţă ameninţării respective, astfel apar diferite schimbări fiziologice prin activarea hipotalamusului. Metabolismul se pregăteşte să consume energie pentru activitate fizică, muşchii sunt alimentaţi cu glucoză, sunt secretaţi peste 30 de hormoni (cortizol, adrenocorticotrop, epinefrină, noreprinefrină, endorfine etc.), creşte pulsul şi tensiunea arterială, sunt secretate analgezicele naturale ale corpului împotriva durerii, respiraţia se accelerează şi mucoasele cavităţii bucale se usucă.
Acest tip de răspuns al individului este adaptativ, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre starea de anxietate din timpul atacului de panică, caz în care nu există un pericol real. Aşadar, aceste simptome devin maladaptative atunci când nu există un pericol care ne ameninţă viaţa sau integritatea. Acelaşi lucru putem să îl spunem şi în cazul în care aceste simptome persistă după ce pericolul a fost îndepărtat.
Frica şi anxietatea fac parte din viaţa noastră şi sunt chiar normale şi utile datorită rolului de protecţie şi stimulare pe care le îndeplinesc.
De exemplu:
• A te simţii anxios cu privire la nepromovarea unui examen important şi interpretarea în mod realist a consecinţei acestui fapt, ar putea să te stimuleze în direcţia învăţării;
• Frica de a nu „încasa” o amendă exorbitantă te poate tempera să conduci în limitele de viteză admise de lege;
• Teama cu privire la un posibil accident pe timp de iarnă te ajută să iei decizia achiziţionării unor anvelope adecvate;
• Anxietatea cu privire la dezastrele chimice din industria alimentară, îţi protejează sănătatea prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos;
… şi exemplele pot continua!
Iată deci că anxietatea are un rol adaptativ (de protecţie şi de stimulare) atunci când nu ia forma preocupării excesive. Altfel spus, teama te poate ajuta să te gândeşti la anumite lucruri la care nu te-ai fi gândit în absenţa anxietăţii.
Grijile excesive, temerile exagerate legate de sănătate, incapacitatea de a gândi şi acţiona într-o manieră flexibilă, persistenţă în perceperea ameninţării, supraestimarea unor consecinţe, sentimentul de neputinţă personală, toate acestea se depărtează de pragul de normalitate al anxietăţii şi deci putem vorbi de anxietate ca tulburare.
Atacul de panică reprezintă un episod de teamă exagerată, resimţit ca pe o teroare copleşitoare, însoţit de simptome fiziologice precum: ameţeală, palpitaţii, transpiraţie excesivă, leşin, furnicături etc.
Aceste manifestări sunt, cel mai adesea, interpretate în mod eronat drept indicii a unor probleme grave de sănătate, cum ar fi atac cerebral, infarct, cancer sau chiar moarte iminentă.
Atacurile de panică pot fi definite ca crize de teamă intensă în care persoana resimte o ameninţare personală cu privire la sănătatea sa: iminenţa unui atac de cord, atac cerebral sau teama de a pierde controlul şi de a înnebuni.
Conform DSM IV-TR (2000) (Manualul de Diagnosticare şi Statistică a Tulburărilor Mentale), atacul de panică este dat de o perioadă de frică intensă sau de disconfort în care sunt prezente 4 (sau mai multe) simptome din următoarele posibile:
- Palpitaţii, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea ritmului cardiac
- Transpiraţii
- Tremor sau trepidaţie
- Senzaţii de scurtare a respiraţiei sau de strangulare
- Senzaţii de sufocare
- Durere sau disconfort precordial
- Greaţă sau detresă abdominală
- Senzaţie de ameţeală, dezechilibru, vertij sau leşin
- Derealizare (sentimentul de irealitate) sau depersonalizare (detaşare de sine însuşi)
- Frica de pierdere a controlului sau de a nu înnebuni
- Frica de moarte
- Parestezii (senzaţii de amorţeală sau de furnicături)
- Frisoane sau valuri de căldură
Pentru încadrarea diagnostică a atacului de panică este necesar ca aceste simptome să survină brusc şi să-şi atingă punctul maxim în mai puţin de 10 minute.
În unele cazuri, mai rar, episodul atacului de panică poate să dureze de la 30 de minute până la câteva ore, însă nivelul de maximă intensitate se înregistrează în primele 10 minute.
Vă rog să reţineţi că numai un specialist licenţiat vă poate diagnostica în mod corect. De aceea nu vă diagnosticaţi singuri şi nici nu încurajez automedicamentaţia.
Întrebare și răspuns
De ce intensitatea maximă a atacului de panică nu poate să dureze mai mult de 10 minute?
Răspunsul la această întrebare este foarte simplu şi logic: organismul nu poate să susţină răspunsul de tipul „luptă sau fugi”, mai mult de 10 minute: îşi epuizează rezervele metabolice şi energetice funcţionale.