Situația traficului de ființe umane în Sud-Estul Europei a indicat că 90% dintre femeile străine angajate în activități de prostituție sunt pretinse victime ale traficului de persoane, dintre care 10-15% sunt fete cu vârsta sub 18 ani. Raportul mai arată și faptul că copiii sub 13 ani, atât băieţi şi fete, sunt traficaţi pentru muncă forţată, în special pentru cerșitul pe străzi. Numărul femeilor traficate nu poate fi stabilit corect, deoarece este dificilă delimitarea victimelor traficului, de femeile care sunt subiecte active ale acestei infracţiuni.
În acest context este utilă prezentarea reglementărilor internaţionale şi naţionale referitoare la măsurile de identificare a victimelor din acest domeniu.
Cuvinte cheie : trafic de femei, victime, identificare, reglementări
Erori posibile în identificarea victimelor traficului de persoane
În procesul de identificarea a victimelor traficului de persoane se pleacă de la prezumția că persoana în cauză a suferit de pe urma traficului de ființe umane, iar pe baza analizei unor indicatori psihologici specifici persoanelor traficate şi a definiţilor legislative în materie, se stabileşte dacă presupusa victimă este sau nu victimă a traficului de persoane. Procesul de identificare a victimei poate fi unul anevoios necesitând timp şi implicarea diferitelor autorităţi ale statului, care evaluează şi analizează circumstanţele faţă de care se poate concluziona că o persoană este victimă a traficului de fiinţe umane.
Un număr considerabil de victime ale traficului de persoane rămâne neidentificat, iar, în multe dintre cazuri, atunci când victimele intră în atenţia autorităţilor, acestea sunt identificate greşit, fiind considerate imigranţi ilegali, prostituate sau muncitori ilegali. Acest lucru se întâmplă atunci când autorităţile competente se opresc din investigare la primele indicii ale anchetei. Consecinţa acestui fapt constituie un serios impediment în identificarea persoanelor care sunt traficate.
Legislaţia naţională a celor mai multor ţări precum şi legislaţia internaţională recunoaşte că persoanele care au fost traficate au un statut special prin intermediul căruia beneficiază de protecţie şi asistenţă şi că este de datoria statului respectiv să asigure acest suport. Dacă persoana, victimă a traficului de fiinţe umane, nu este identificată sau este identificată greşit (ca infractor sau imigrant ilegal) atunci aceea persoană nu poate să beneficieze de drepturile cu care este investită.
Identificarea victimelor traficului de persoane este un demers necesar pentru apărarea drepturilor fundamentale ale victimelor, având în vedere şi faptul că nu izolate au fost cazurile în care victimele traficării au fost tratate precum infractorii şi împotriva cărora s-au luat măsuri represive. Deoarece victimele traficului de persoane din ţările de destinaţie sunt deposedate de către traficanţi de actele de identitate sau paşaport, atunci când acestea intră în contact cu autorităţile statului acestea sunt tratate precum imigranţi ilegali, lucrători ilegali sau prostituate.
Identificarea victimelor traficului de fiinţe umane are o importanţă deosebit de mare, care priveşte atât victima, prin apărarea drepturilor fundamentale ale acesteia, cât şi societatea, deoarece identificarea victimei poate duce la contracararea reţelei de trafic respective şi identificarea unor noi victime ale acelei reţele.
Nu există specialişti anume desemnaţi în probleme privind traficul de persoane, însă există autorităţi competenţe care pot veni în contact cu victime ale traficului şi este esenţial ca acestea să fie capabile să identifice victimele traficului şi să le îndrume spre servicii care le pot asista. Conform raportul explicativ al Convenţiei Consiului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, autorităţile competente care pot intra în contact cu victimele şi care pot ajuta la identificarea acestora sunt autorităţile publice precum poliţia, inspectoratele de muncă, vămile, autorităţile de imigrări, ambasade sau consulate .
Este recomandabil să se elaboreze principii directoare pentru facilitatea identificării victimelor. Acestea ar putea conţine o listă de indicatori care ar putea fi revizuite şi actualizate la anumite intervale de timp. O parte din aceste orientări se pot referi la perioada de recuperae sau de reflecţie necesară tuturor victimelor traficului de persoane, în care încep să se recupereze şi timpul în care pot lua în considerare opţiunile lor cu privire la cooperarea cu autorităţile şi/sau să acţioneze în calitate de martori în proces .
În ultimile decade ale secolului s-au înregistrat progrese cu privire la măsurile care trebuie luate pentru facilitatea identificării persoanelor traficate prin adoptarea de instrumente legislative şi aderarea la convenţii internaţionale cu privire la traficul de fiinţe umane.
Acte normative adoptate pe plan international
Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane prevede anumite măsuri pentru protecţia şi promovarea drepturilor victimelor, garantând egalitatea între femei şi bărbaţi. Atunci când există motive întemeiate care conduc la concluzia că o persoană a fost victimă a traficului de persoane într-o ţară străină, aceasta nu va fi îndepărtată de pe teritoriul ţării respective până la finalizarea, de către autorităţile competente, a procedurii de identificare în calitate de victimă a infracţiunii de trafic de persoane . Totodată, victima va beneficia de servicii de asistenţă socială, consiliere psihologică, rezidenţă temporară, servicii medicale, reabilitate fizică, precum şi alte măsuri prevăzute de art. 12 alin. 1 şi 2 din această Convenţie. România a aderat la această Convenţie prin adoptarea Legii nr. 300/2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane .
În decembrie 2005, Consiliul Europei a adoptat Planul de acţiune al Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde şi proceduri pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane prin care recunoaşte importanţa identificării timpurii a victimelor, enumerând diverse măsuri care pot fi luate pentru realizarea acestui deziderat. Luarea în considerare a acestor măsuri duce la facilitatea mai rapidă a identificării potenţialelor victime ale traficului de persoane iar revizuirea politicilor statelor membre ale Uniunii Europene privind minorii neînsoţiţi protejează acest grup deosebit de vulnerabil . Obiectivele acestui plan cu privire la identificarea timpurie a victimelor, pentru a prevenii exploatarea au în vedere acţiuni precum: organizare de conferinţe, seminarii şi alte forme de schimb de informaţii şi experienţă, cooperare cu Europol etc.
De asemenea, acest plan statuează că este indispensabil ca statele membre ale Uniunii Europene să se asigure că drepturile fundamentale ale victimelor traficului de persoane sunt pe deplin protejate, în toate etapele procesului .
Necesitatea identificării victimelor traficului de fiinţe umane este consemnată în diverse acte internaţionale privind drepturile omului şi a traficul de persoane. În acest sens, Organizaţia Naţiunilor Unite, în Principiile recomandate şi linii directoate cu privire la drepturile omului şi traficului cu fiinţe umane, precizează: „Eşecul în identificarea corectă a unei persoane a traficului de fiinţe umane este probabil să conducă la o negare în continuare a drepturilor persoanei respective. Statele au, prin urmare, obligaţia de a se asigura că această identificare este posibilă şi se realizează” . Aceleaşi linii directoare subliniază şi importanţa identificării traficanţilor precum şi a persoanelor implicate în controlarea şi exploatarea persoanelor traficate, obligând statele să depună toate eforturile pentru ca acest lucru să fie posibil . De asemenea, sunt cuprinse şi instrucţiuni care ating aspecte referitoare la identificarea corectă şi identificarea incorectă a victimelor, precum şi aspectele care ar trebui să fie luate în considerare de către statele membre, şi acolo unde este posibil de organizaţiile interguvernamentale şi nonguvernamentale cu privire la neincriminarea victimei, detenţia şi azilul persoanelor traficate.
Aceste organisme ar trebui să se asigure că :
– persoanele traficate nu vor fi acuzate de încălcarea legilor cu privire la migranţi sau pentru activităţi în care sunt implicaţi ca o consecinţă directă a situaţiei lor de persoane traficate;
– persoanele traficate nu vor fi în nicio situaţie, ţinute în detenţie sau alte forme de custodie.
Incriminarea victimelor pentru infracţiunile comise, datorate situaţiei de persoană traficată, apare ca o consecinţă directă a identificării greşite a victimei traficului de fiinţe umane. Sunt des întâlnite cazurile în care persoanele traficate, în ţările de tranzit sau destinaţie, sunt reţinute, arestate, amendate sau chiar condamnate pentru activităţi ilicite care derivă din contextul situaţiei traficării acestora.
Neidentificarea victimei o pune pe aceasta în situaţia să fie incriminată şi să „plătească” pentru comiterea unor infracţiune pe care nu şi le-a dorit să le săvârşească. Dintre cele mai dese infracţiuni care l-i se imputa sunt: practicarea prostituţiei, munca ilegală, şedere ilegală sau intrarea ilegală într-un alt stat. Incriminarea persoanelor traficate contravine reglementărilor naţionale şi internaţionale cu privire la măsurile de protecţie şi asistenţă care trebuie luate în cazul victimelor traficului.
Protocolul de la Palermo al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptat în 2000, privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, cere statelor să pună în aplicare măsuri prin care să asigure reabilitatea psihică şi socială a victimelor traficului de persoane, furnizându-le: un adăpost convenabil; sfaturi şi informaţii privind drepturile pe care legea le recunoaşte, într-o limbă pe care o pot înţelege; asistenţă medicală, psihologică şi materială; posibilităţi de angajare, educaţie şi formare” .
Acest Protocol nu precizează modalităţile de realizarea a acestor măsuri, lăsând la latitudinea statelor să decidă asupra acestei probleme.
Identificarea corectă şi la timp a victimelor are o importanţă deosebită deoarece în acest fel victimele pot beneficia de drepturile lor. Neidentificarea victimei atrage după sine încălcarea drepturilor persoanei și aduce atingere asupra demnității și integrității acesteia.
Acte normative adoptate în România
Ţara noastră a adoptat o serie de acte normative cu privire la traficul de persoane în conformitate cu prevederile şi convenţiile internaţionale. Principalul act normativ în domeniul traficului de fiinţe umane îl reprezintă Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combarea traficului de persoane, cu modificările şi completările ulterioare , în care se reglementează şi protecţia şi asistenţa acordată victimelor traficului. Prin introducerea articolului 272 din Legea nr. 678/2001 se are în vedere îmbunătățirea accesului victimelor traficului de persoane la serviciile de asistență și protecție prin cooperarea instituțiilor și organizațiilor nonguvernamentale cu atribuții în domeniu pentru aplicarea „Mecanismului național de identificare și referire a victimelor traficului de persoane”. Acest Mecanism are ca „obiect stabilirea modalităților de identificare a victimelor traficului de persoane și a procedurii de încredințare a acestora către furnizorii de servicii de protecţie şi asistenţă” . Prezenta lege conţine şi dispoziţii cu privire la măsurile ce vor fi luate pentru identificarea victimelor traficului de persoane, şi anume, asigurarea de personal specializat, la toate punctele de trecere a frontierei României, instruit pentru identificarea şi preluarea victimelor în vederea îndrumării acestora către instituţile specializate şi organizarea de controale în instituţii publice sau particulare, precum şi în incinta agenţilor economici, în condiţiile legii .
Victimă a traficului de persoane este orice persoană care a fost supusă infracţiunilor privind traficul de persoane prevăzute de Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Primul pas în identificarea victimei traficului de fiinţe umane porneşte de la definiţia traficului de persoane reglementată de Legea nr. 678/2001 în art. 12 şi art. 13. Conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, „Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane” . De asemenea, „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia constituie infracţiunea de trafic de minori” . De precizat este şi faptul că nu trebuie parcurse sau întrunite toate etapele mai sus-menţionatele pentru existenţa infracţiunii de trafic de persoane iar „consminţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă” .
Una dintre cele mai importante măsuri legislative din domeniul traficului de fiinţe umane o reprezintă Hotărârea Guvernului nr. 1654/2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010 . Viziunea Strategiei naţionale are în vedere implementarea unor obiective strategice prin intermediul cărora să asigure identificarea victimelor traficului de persoane, protecţia, asistenţa şi reintegrarea acestora, monitorizarea şi evaluarea fenomenului traficului de fiinţe umane, coordonarea, cooperarea internaţională precum şi prevenirea şi combaterea traficului de persoane.
În vederea implementării Stategiei naţionale a fost aprobat Planul naţional de acţiune 2006-2007 şi Planul naţional de acţiune 2008-2010 pentru implementarea Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010. Elaborarea acestora s-a făcut în conformitate cu recomandările Planului UE privind cele mai bune practici, standarde şi proceduri pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane. Aceste Planuri naţionale cuprind obiective specifice şi activităţi cu privire la identificarea victimelor prin crearea unui sistem integrat de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, îmbunătăţirea capacităţii de identificare timpurie a acestora, instruirea cu privire la identificarea, protecţia şi asistenţa victimelor traficate, etc.
Standardul nr. 2 privind cooperarea intersectorială are în vedere reţeaua naţională de servicii de protecţie şi asistenţă a victimelor traficului de persoane. Astfel, pentru asigurarea asistenţei şi protecţiei adecvate a victimelor precum şi pentru reducerea traficului de fiinţe umane se impune o cooperare intersectorială între organizaţiile nonguvernamentale şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale implicate în lupta împotriva traficului de persoane. Identificarea corectă şi promptă poate fi îmbunătăţită prin intermediul schimbului de informaţii între instituţiile şi organizaţiile implicate în identificarea, referirea, protecţia şi asistenţa victimelor.
Având în vedere nevoia asigurării protecţiei şi asistenţei victimelor supuse traficului, a fost adoptat Mecanismul naţional prin intermediul căruia se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii de identificare a victimelor traficului de persoane şi a asigurării suportului necesar acestora. Acesta constă dintr-un ansamblu de măsuri şi acţiuni destinate identificării şi referirii victimelor traficului de persoane în vederea asigurării accesului la servicii de asistenţă şi protecţie.
Mecanismul promovează o serie de principii speciale menite să respecte drepturile victimelor cu privire la recuperarea fizică, psihologică şi socială; principiul egalităţii şi nondiscriminării; principiul participării (prin respectarea dreptului persoanei la autodeterminare) şi principiul continuităţii (identificarea să fie urmată de referire pentru asigurarea accesului victimelor la o serie de facilităţi, precum: asigurarea de servicii de asistenţă specializată, măsuri de reparare în justiţie pentru daunele suferite în urma traficării).
Identificarea victimelor se poate realiza atât formal, de către autorităţile competente (organe judiciare, furnizori de servicii sociale), cât şi informal (prin analizarea unor indicatori specifici persoanelor traficate), pentru ca accesul victimelor la servicii de asistenţă specializată să fie imediat.
În procesul de identificare a victimelor traficate, se au în vedere şi caracteristicile sau indicatorii folosiţi pentru recunoaşterea cazurilor de trafic de fiinţe umane. Aceşti indici ţin de evaluarea experienţei traumatice a victimelor. Anexa Mecanismului naţional conţine o listă de indicatori ce pot fi folosiţi pentru evaluarea iniţială a unei posibile situaţii de trafic de persoane sau pentru identificarea unei prezumtive victime a traficului de persoane.
Un alt instrument legislativ naţional important prevede măsuri pentru identificarea cetăţenilor români, victime ale traficului de persoane în ţara de reşedinţă, prin antrenarea misiunilor diplomatice, respectiv oficiilor consulare ale României în strãinãtate. Acestea organisme abilitate solicită autorităţilor locale competente informaţii despre victimele prezumate a fi traficate în vederea identificării lor pentru pregătirea procedurilor de repatriere a acestora. Pentru identificarea victimelor, misiunile diplomatice precum şi oficiile consulare ale României în străinătate transmit aceste informaţii Direcţiei relaţii consulare a Ministerului Afacerilor Externe şi Inspectoratului Naţional pentru Evidenta Persoanelor .
Procesul de identificare a victimei ar trebui să fie o parte integrantă a mecanismelor de protecţie a victimelor, facilitat de programele de asistenţă socială şi consiliere psihologică menite să reabiliteze situaţia psihică şi socială a victimei. Atunci când aceste persoane se simt în siguranţă procesul de identificare are loc mai repede.