Tulburări de personalitate de Cluster C
Tulburarea de personalitate EVITANTĂ
Tulburarea de personalitate evitantă se caracterizează prin inhibiţie socială şi insuficienţă personală, hipersensibilitatea la critică şi rejecţie, fiind marcată şi trăind dureros refuzul şi respingerea celorlalţi. Pe individul cu TP evitantă îl caracterizează „ambitendinţa, în sensul dominaţiei de a fi acceptat de cei din jur, dar cu păstrarea distanţei” (Lăzărescu, Nireştean, 2007).
ICD-10 (1992) denumeşte această trăsătură de personalitate „anxios-evitantă” şi enumeră caracteristicile sale:
a) Sentimente persistente şi generale de tensiune şi îngrijorare;
b) Convingerea că este incapabil social, neatractiv sau inferior celorlalţi;
c) Preocupare excesivă privind criticile sau respinerea pe plan social;
d) Dorinţa de a evita relaţiile cu oamenii, dacă nu este sigur că este agreat;
e) Existenţa unor restricţii în viaţă, din cauza nevoii de securitate fizică;
f) Evitarea activităţii sociale sau profesionale care implică contacte interpersonale semnificative din cauza fricii de a fi criticat, respins.
Concepţia despre sine este „Sunt diferit, nepotrivit şi temător de a nu fi respins” (Lăzărescu, Nireştean, 2007). Aceste personalităţi prezintă un risc crescut pentru comorbidităţi, pentru tulburări depresive şi anxioase şi e pot apărea concomitent şi cu alte tulburări de personalitate: schizotipal, dependent, paranoid, borderline (Friedmann, 2000).
Ionescu (1997) identifică următoarele caracteristici ale persoanei cu TP evitantă:
• Sociofobie cu evitarea activităţii ocupaţionale care implică relaţii interpersonale;
• Prudenţă excesivă şi rigoare în orice relaţionare;
• Teama de a fi ridiculizat sau rejectat;
• Teama de a nu fi criticat sau umilit în public;
• Stare de aprehensiune sau de anxietate persistentă, pervazivă şi limitativă;
• Evitarea şi teama de a iniţia noi relaţii interpersonale;
• Ataşamente personale restrictive;
• Subestimare a însuşirilor şi disponibilităţilor personale;
• Dorinţa de a fi acceptat şi simpatizat.
Tulburarea de personalitate DEPENDENTĂ
La persoana cu tulburare de personalitate dependentă se observă nevoia excesivă de a fi protejat şi ocrotit de alte persoane, nevoia de aprobare, de acceptare şi de suport. Pacienţii cu TP dependentă au autostimă redusă, nu au încredere faţă de propriile lor forţe sau capacităţi, se subestimează. Au nevoie de a fi supervizaţi şi trăiesc intens anxietatea de separare. Nu pot lua decizii uşor şi au nevoie de sfaturi din partea altora. Au „dificultăţi în a-şi exprima dezaprobarea faţă de alţii de teama de anu pierde aprobarea sau suportul acestora” (Tudose, 2007).
Criteriile DSM-IV-TR (2000) pun acceptul pe:
a) Teama de singurătate din cauza neîncrederii în posibilităţile de a-şi purta singuri de grijă;
b) Neîncrederea în forţele proprii;
c) Teama de a fi respins;
d) Dificultatea de a lua decizii;
e) Lipsa opiniilor personale.
„Trăsăturile de tip dependent se dezvoltă pe terenul vicierii ataşamentului, în sensul dificultăţilor de separare atât faţă de figurile parentale, cât şi faţă de imaginile internalizate ale acestora” (Lăzărescu, Nireştean, 2007). De teama de nu fi părăsit, dependentul nu îi contrazice pe ceilalţi, doreşte să fie pe placul altora şi are nevoia imperioasă de a fi ajutat şi susţinut. Concepţia despre sine a individului cu TP dependentă este „Sunt incapabil să mă descurc singur” (Lăzărescu, Nireştean, 2007).
Tulburarea de personalitate OBSESIV-COMPULSIVĂ
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă este „dominată de un autocontrol exagerat asupra propriilor acţiuni, dar şi asupra relaţiilor interpersonale, pe fondul unor strategii cogntive bazate pe rigoare extremă, meticulozitate şi perfecţionism” (Lăzărescu, Nireştean, 2007).
Preocuparea excesivă pentru perfecţionism, ordine, rigurozitate, simtrie, detalii se face în detrimentul spontaneităţii şi a flexibilităţii. Confruntarea cu situaţii noi îl pune în mare dificultate pe obsesiv-compulsiv datorită inflexibilităţii şi a incapacităţii de a face compromisuri.
ICD-10 (1992) numeşte tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă tulburare anankastă de personalitate, şi enumeră următoarele caracteristici ale acestei tulburări:
a) Sentimente de îndoială şi prudenţă excesive;
b) Preocupare în detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau program;
c) Perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor;
d) Conştiinciozitate, scrupulozitate excesivă şi preocupări nenecesare privind eficienţa, până la excluderea plăcerii şi a relaţiilor interpersonale;
e) Pedanterie excesivă şi aderenţă la convenţiile sociale;
f) Rigiditate şi încăpăţânare;
g) Insistenţă nerezonabilă din partea pacientului ca ceilalţi să respecte exact modul său de a acţiona sau rezistenţă nerezonabilă a pacientului de a permite celorlalţi să facă ceva;
h) Intruziunea unor gânduri sau impulsuri insistente şi supărătoare.
Anankastul este preocupat faţă de detalii, organizare, perfecţionism, este exigent, scrupulos, hiperconştiincios, intolerant faţă de compromis şi indiferenţă şi are nevoie excesivă de a deţine controlul. Acesta este marcat de conştiinciozitate extremă, sunt militanţi ai standardelor foarte înalte autoimpuse şi sunt conservatori prin definiţie.
Ionescu (1997) consideră că distinsul academician Mircea Lăzărescu (1975) „a avut ideea originală de a sistematiza şi compara trăsăturile personalităţii anankaste, psihastenice şi fobice, aducând o serioasă contribuţie în clasificarea acestor probleme”.
Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se poate combina cu aspecte ale persoanelor dependente şi evitante şi pot avea interferenţe cu tulburarările de personalitate din clusterul B (Lăzărescu, Ile, 2009). Relaţia TP obsesiv-compulsive cu TP din clusterul A, cu precădere TP schizoidă, este dată fiind limitarea relaţiilor sociale şi anafectivitate, caracteristci comune acestor tulburări.
Stengel (1945) (apud Lăzărescu, Bumbea, 2008) afirmă că la pacienţii cu schizofrenie, prezenţa tulburării obsesive poate da „a alură mai benignă psihozei schizofrene, prin trecerea ideilor delirante şi a halucinaţiilor prin filtrul îndoielii, a atitudinilor critice, a verificărilor”. În cazul pacienţilor cu schizofrenie, „obsesiile şi compusiile pot să preexiste, pot apărea spontan în decursul psihozei, pot fi precipitate sau exacerbate de medicamentaţia antipsihotică” (Lăzărescu, Bumbea, 2008).
Concepţia despre sine a persoanei cu TP obsesiv-compulsive este „Pot face orice!” (Lăzărescu, Nireştean, 2007).
Bibliografie
Friedmann, C. (2004), Tulburările comorbide de axă I şi axă II în interacţiune corelativă, în Nireştean (coord.), Tulburările personalităţii, repere clinico-evolutive şi terapeutice, Târgu Mureş, Editura Mureş.
Ionescu, G. (1997), Tulburările personalităţii, Bucureşti, Editura Asklepios.
Lăzărescu, M., Nireştean, A. (2007), Tulburările de personalitate, Iaşi, Editura Polirom.
Lăzărescu, M., Bumbea, O. (2008), Patologie obsesivă, Bucureşti, Editura Academiei Române.
Lăzărescu, M., Ile, L. (2009), Tulburarea obsesiv compulsivă. Circumscriere, modele şi intervenţii, Iaşi, Editura Polirom.
Tudose, F. (2007), Psihopatologie şi orientări terapeutice în psihiatrie, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine.
*** American Psychiatric Association (2000), Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Washington DC.
*** World Health Organisation (1992), The ICD-10 Classification of Mental and Behavioural Disorders. Clinical description and diagnostic guidelines, WHO, Geneva