În articolele precedente am văzut că atacul de panică este un episod de teamă copleşitoare care se declanşează fără motiv întemeiat, însoţit de mai multe dintre următoarele simptome:
• simptome somatice: dureri în piept, ritm cardiac accelerat, dificultatea de a respira, tremour, parestezii, ameţeli etc.;
• simptome cognitive de anxietate: persoana crede că va muri sau va înnebuni;
• simptome emoţionale de anxietate: gamă largă de emoţii negative;
• simptome comportamentale: se agită mergând din loc în loc, caută ajutor sau stă nemişcat.
Adesea, persoanele care au suferit de atacuri de panică recurente rămân cu o teamă persistentă faţă de posibilitatea apariţiei unui nou episod de panică. Acestea manifestă anxietate constantă la care se asociază diferite scenarii catastrofale: „mă va părăsi …”, „am să fiu concediat în curând …”, „lumea se fereşte de mine …”, „probabil că deja ceilalţi mă consideră nebun …”, „am grave probleme de sănătate nediagnosticate …”. Îşi interpretează în mod exagerat şi eronat simptomele somatice, de exemplu o banală senzaţie de disconfort poate să fie interpretată ca indiciu a unei tumori maligne. În ciuda asigurărilor din partea medicilor că sunt sănătoşi, aceştia cheltuiesc foarte mulţi bani pe analize şi consultaţii medicale costisitoare. În alte cazuri, pacienţii apelează la serviciile de urgenţă.
În ceea ce priveşte comorbiditatea cu alte tulburări anxioase, enumerăm:
o agorafobia;
o fobia socială;
o anxietatea generalizată;
o tulburarea obsesivo-compulsivă;
o stres posttraumatic;
o hipocondria;
o abuzul de substanţe.
Panica poate să evolueze de la atacuri de nivel subclinic (atacuri de panică cu simptome limitate), atacuri de panică propriu-zise, anxietate anticipativă, preocupări hipocondriace, evitare fobică, până la agorafobie.
În lipsa oricărei intervenţii specializate, tulburarea de panică poate să dobândească noi complicaţii care mai de care dezadaptative pentru persoană. Cea mai gravă complicaţie care poate să apară sunt fobiile, deoarece persoana începe să evite situaţiile în care se afla atunci când a avut atacuri de panică. Multe persoane pot dezvolta comportamente de evitare pentru acele situaţii pe care le asociază într-un fel sau altul cu atacurile de panică trăite, cu referire la locuri, persoane, activităţi etc. Un exemplu relevant în acest sens este cazul persoanei care face atac de panică atunci când se află în lift. În timp, această persoană poate să dezvolte o fobie faţă de lift.
Anxietatea care defineşte atacurile de panică se diferenţiază de anxietatea generalizată, prin severitate şi natura paroxistică a episodului de panică.
Aproximativ jumătate din persoanele cu tulburare de panică suferă şi de agorafobie (teama că s-ar putea afla într-un loc din care să nu poată să primească ajutor în caz de urgenţă). Agorafobia cu atacuri de panică se caracterizează prin evitarea anumitor locuri publice, sau situaţii care ar pune persoana în dificultate sau imposibilitatea de a primi asistenţă medicală în cazul unui nou atac de panică.
Aceste persoane evită spaţiile deschise sau aglomerate şi îţi caută trasee „sigure”. Aceste persoane sfârşesc prin a-şi restrânge activităţile şi contextele sociale, ajung sa fie dependenţi de ceilalţi şi pot să sufere chiar de depresie majoră, atunci când ajung în stadiul de a se teme să-şi părăsească locuinţa. Persoanele cu panică şi agorafobie ajung să se izoleze de ceilalţi şi să înceapă să consume băuturi alcoolice sau alte substanţe periculoase, ca modalitate de a face faţă situaţiei în care au ajuns.
Una dintre cele mai grave tulburări asociate cu tulburarea de panică este depresia majoră, care afectează până la 65% dintre indivizii cu atacuri de panică.
În cazuri extreme, mai rar, s-a ajuns şi la suicid, deşi atacul de panică nu este un predictor puternic pentru riscul de suicid. Suicidul survine, mai des, în mod inopinat.
Şi chiar dacă nu se ajunge până la astfel de tulburări, atacurile de panică netratate pot afecta foarte mult calitatea vieţii persoanei, pe plan profesional, interpersonal, familial şi afectiv. Continuând pe acest model se poate ajunge la diminuarea relaţiilor sociale şi restrângerea gamei de activităţi practicate anterioar, dat fiind faptul că în urma atacurilor de panică, persoana îşi impune o serie de restricţii. În cazuri mai dramatice, mai ales când au fost asociate şi alte tulburări cu tulburarea de panică, pacientul tinde să devină mai dependend de ceilalţi.
Hipervigilenţa, interpretările greşite faţă de simptomele fiziologice şi preocupările excesive faţă de sănătate pot conduce la declanşarea de atacuri de panică, tocmai prin această stare de tensiune (alertă) şi anticipare catastrofală.
Niciuna dintre aceste complicaţii nu ar trebui să existe, de aceea este indicat să luaţi măsuri cu privire la suferinţa mentală cu care vă confruntaţi pentru a prevenii înrăutaţirea stării dvs. de sănătate şi a rupe lanţul vicios a acestor stări teribile.