Într-un orăşel se gãsea un loc cunoscut drept „casa celor o mie de oglinzi”. Un cãţelus mititel, foarte jucăuş, vesel şi prietenos s-a hotãrât sã viziteze acest loc vestit. Când a ajuns acolo, a sãrit vesel pe scãri şi a intrat în casã. S-a uitat pe hol cu urechiuşele ridicate şi a dat din coadã. Spre marea lui uimire a văzut cã o mie de cãţeluşi prietenoşi îl priveau fericiţi, dând din coadã ca şi el. A primit o mie de zâmbete la fel de calde şi prietenoase ca a lui. S-a bucurat foarte mult de cele întâmplate şi a plecat fericit, gândind: „Ce loc un loc minunat! Mi-am fãcut mulţi prieteni aici. Cu siguranţã mã voi întoarce aici şi altãdatã!”
Altă dată, un alt câine care nu era aşa de vesel ca primul s-a gândit sã viziteze şi el casa despre care toatã lumea vorbea. A urcat cu greu scara, cu capul plecat, plicitisit, fără niciun chef, cu coada între picioare. Când a intrat, a vãzut o mie de câini trişti şi neprietenoşi, uitându-se la el. S-a speriat atât de tare de privirile celor o mie de câini încât s-a zbârlit tot începând să mârâie. Când cei o mie de câini au început şi ei sã mârâie, s-a speriat şi a luat-o la fugã. Odatã ieşit afarã s-a gândit: ”Este un loc îngrozitor, nu mã mai întorc acolo niciodatã!”