Skip links

Metafora călugarului și celor doi calatori

Într-o zi, un călător se plimba dintr-un sat în altul. Pe drum, a observat un călugăr care ara câmpul de lângă drum. Călătorul se întoarse către călugăr dorind să îi adreseze o întrebare:

– Scuzaţi-mă, aş vrea să adresez o întrebare?

– Vă ascult, răspunse călugărul.

– Am plecat din satul din munţi către satul din vale şi vreau să vă întreb dacă ştiţi cum este în satul din vale.

– Spuneţi-mi, răspunse călugărul, ce părere v-a făcut satul din munţi?

– Oribilă! Îngrozitoare! răspunse călătorul. Sincer să fiu chiar sunt bucuros să plec. Am găsit oameni foarte neprimitori. De când am ajuns acolo, am fost primit foarte rece, cu ostilitate. N-am reuşit să mă simt niciodată integrat în comunitatea satului, oricât am încercat. Sătenii erau foarte egoişti, răi, invidioşi şi nu se purtau deloc blând cu străinii. Aşa că vă întreb pe Dvs., la ce să mă aştept în satul din vale?

– Cu nespus de mult regret, zise călugărul, cred că vei avea parte de acelaşi lucru şi în celălalt loc.

Dezamăgit de cele auzite, călătorul a mers mai departe.

 

Peste câteva luni, un alt călător trecea pe acelaşi drum şi a dat şi el peste călugăr.

– Bună ziua, spuse călătorul.

– Bună ziua, răspunse călugărul. Unde mergeţi?

– Mă duc în satul din vale, răspunse călătorul. Ştiţi cumva cum e acolo?

– Da, a răspuns călugărul. Dar mai întâi spuneţi-mi de unde veniţi.

– Vin din satul din munţi.

– Şi cum a fost acolo?

– A fost minunat! Mi-a plăcut foarte mult acolo! Aş mai fi stat dacă aş fi putut, dar trebuia să-mi continui călătoria. M-am integrat foarte bine printre oamenii satului, parcă eram o familie mai mare. Oamenii erau atât de amabili, am auzit atât de multe sfaturi înţelepte de la bătrâni, copiii au râs şi au glumit cu mine şi toată lumea te privea cu dragoste. Îmi pare rău că am plecat. Acum îmi spuneţi cum e în satul din vale?

– Cred că e cam la fel, a răspuns călugărul. Mergeţi numaideacât şi veţi vedea!

– Mulţumesc pentru răspuns, zise călătorul zâmbind continuându-şi călătoria.

Leave a comment